Comunicarea corporală (partea I)

Comunicarea în deplinătatea metodelor ei tehnice are rol primordial în desfărşurarea relaţiilor umane. Pentru psihologie comunicarea are un rol vital, pentru că aceasta transmite informaţii, opinii, idei de la individ la individ şi de la un grup social la altul. Aşadar, putem spune că relaţiile interumane reprezintă un lanţ de interacţiuni comunicaţionale. Comunicarea ca act tranzacţional este fundamentală atât pentru viaţa personală a individului, cât şi pentru viaţa sa socială. Trebuie să menţionăm însă că datorită multitudinii de ştiinţe care o studiază (psihologie, lingvistică, semiotica, sociologia, cibernetica etc) noţiunea de comunicare este plurisemantică. Din punct de vedere al psihologiei, comunicarea a fost definită ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai multe persoane, două sau mai multe grupuri. În acest fel interpreta spre exemplu Claude Levis-Strauss, care sublinia faptul că societatea este construită de pe poziţiile comunicării. Într-o astfel de societate sunt posibile trei tipuri de schimburi (comunicări): comunicarea femeilor între grupuri, schimbul bunurilor materiale, schimbul mesajelor într-o limbă comună interlocutorilor. Norbert Sillamy adaugă şi caracterul de feedback al comunicării, iar Anzieu şi Martin atrag atenţia şi asupra orientării comunicării.

Omul dispune de cea mai perfecţionată formă de comunicare, aceea a limbajului articulat, pe care Pavlov o numea „cel de-al doilea sistem de semnalizare, sau limbajul semnelor”. Aşadar, în perspectivă amplă putem numi comunicarea drept ansamblul proceselor fizice şi psihologice prin care se operează punerea în relaţie cu una sau mai multe persoane în vederea realizării unor obiective. În ceea ce priveşte tehnicile de comunicare, trebuie să punem un accent special pe limbaj – ca formă de expimare disponibilă numai omului ca fiinţă raţională şi fiind activitatea psihică de comunicare între doi oameni prin intermediul limbii. Comunicare corporală (nonverbală) poate, în unele cazuri, substitui cu totul comunicarea verbală. Din acest punct de vedere omul apare ca instrument divers a unor numeroase sisteme de semnificare: intonaţiile expresive şi semnificante ale vocii, semne gestuale, mimică, atitudini corpolare, şi comportamentale, semne cosmetice, vestimentare, ale condiţiei sociale, ale regulilor constituţionale, de politeţe, ale etichetei şi atitudinilor, de expirmare a senimentelor, legate de roluri şi poziţii sociale, semne ale artelor. (Va urma)

#comunicare #comunicarecorporală #comunicarenonverbală #comunicareînpsihologie #comunicarenonverbală