Comunicare corporală (partea a II-a)

Din punctul de vedere al tipologiei generale a semnelor, în limbajul corporal se cunosc următoarele: indici (semne neconştientizate – ridicarea sprâncenelor în semn de mirare, încruntarea lor în semn de nemulţumire, dilatarea sau îngustarea pupilelor); simboluri (semne cu semnificaţie socio-culturală); semne corporale (gesturi făcute cu semnificaţie comunicativă, gesturi cu palmele, cu mîinile şi chiar şi surâsul etc). Comunicarea corporală este o parte a interacţiunii noastre zilnice, iar uneori nici nu suntem în totalitate conştienţi pe deplin de importanţa şi existenţa acesteia. Un exemplu important ale acesteia este comunicarea prin artefacte (vestimentaţie, accesorii, machiaj), care transmit apartenenţa individului la o clasă de vârstă şi una socială. De exemplu, faptul că am adoptat o vestimentaţie casual pentru a merge la serviciu a fost alegerea mai degrabă instinctivă, ce a încercat să transmită celorlalţi colegi de departament că nu încerc să ies în evidenţă, că locul actual de muncă nu este cel care mă reprezintă din punct de vedere social. De fiecare dată când am nevoie să mă concentrez, să îmi schimb starea de sine pentru a rezolva situaţii ce ţin de îmbunătăţirea statutului meu social aleg să îmi schimb şi ţinuta vestimentară. Apelez la piese vestimentare clasice, mai degrabă office. Cu toate că sunt alegeri intuitive, neconştientizate de cele mai multe ori acestea transmit un mesaj clar anturajului, persoanelor cu care voi intra în contact – seriozitate, concentrare, profesionalism. Aşadar putem considera hainele ca un simbol al identităţii personale şi sociale. Avem nevoie de haine pentru a acoperi goliciunea trupului, dar mai cu seamă şi pentru exprimarea sinelui, oferă indicii despre carcateristicile socio-psihologice. Ele influenţează stima de sine, dar şi comportamentul celorlalţi.

Revelator în acest sens mi se pare experimentul realizat în Texas de către M. Lefkowitz, cu ajutorul unui subiect bărbat de 31 ani. Acesta trebuia să traverseze strada la culoarea roşie a semaforului, în timp ce ceilalţi pietoni aşteptau şi ei să traverseze. În cazurile în care subiectul era îmbrăcat în uniformă, sau în costum de bună calitate, pietonii care l-au urmat şi au traversat după el la culoarea roşie a semaforului au fost de trei ori mai mulţi decât în cazul în care era îmbrăcat în haine ce arătau mai prost, mai ieftin (cămaşă şi pantaloni de lucru). Acest studiu este edificator în a înţelege că şi atunci când nu alegem în mod conştient îmbrăcămintea le transmitem celorlalţi un mesaj – fie îi facem mai cooperanţi, fie mai reticenţi, uneori putem chiar bloca fluxul de comunicare. (Va urma)