Comunicarea corporală (partea a III-a)
- Psiholog Andrei Szőcs
- Oct 29, 2016
- 2 min read
Comunicarea corporală transmite un mesaj interlocutorului, acesta poate fi uneori diferit faţă de ceea ce transmitem prin limbaj verbal. De exemplu, pot încerca să fiu foarte binevoitor cu o persoană pe care în fapt nu o agreez, sau cu care nu sunt de acord, dar limbajul meu facial să exprime aceasta dezaprobare (încruntarea sprâncenelor, zâmbetul meu poate fi „fabricat” – colţurile gurii rămânând drepte, iar în colţurile ochilor nu se va forma încreţitura pe care o numim „laba gâştii”). Limbajul verbal este foarte important în exprimarea sinelui, dar mai relevant mi se pare cel corporal, pe care nu îl putem controla în totalitate şi care expimă sincer emoţii, sentimente, felul în care percepem situaţia cu care ne confruntăm. Limbajul corporal descătuşează mai mult sinele după părerea mea şi îl ajută să se exprime nestingherit, în manieră specifică totuşi parcursului său cultural. Este logic să îmi exprim negaţia mişcând capul de la stânga la dreapta (sau invers), la fel precum logic este pentru un bulgar să transmită acelaşi lucru, dar mişcându-şi capul de sus în jos.
Gesticulaţia largă, impetuoasă, bogată pe care o pot folosi uneori va transmite interlocutorului meu bunădispoziţie, jovialitate, nivel ridicat de mobilizare energetică, care îşi doreşte să îi mobilizeze şi pe cei din jurul meu. Aceleaşi gesturi, dar mai violente, mai abrupte şi mai ales îndreptate în faţă trebuie să îi transmită interlocutorului că sunt dornic să îmi imprim şi exprim părerile personale, să domin discuţia, sau că subiectul a trezit nemulţumire.
Trebuie să ţinem cont şi de faptul că felul în care folosim comunicarea verbală şi cea corporală ne reprezintă sinele, dar felul în care aceasta este interpretată (adică decodificată) ţine în mare măsură de sinele celuilalt. Întrucât orice decodificare este o recodificare, iar orice cunoaştere este o construcţie, care nu poate ieşi din cercul comunicării. Pentru evitarea suprainterpretării există nişte limite stabilite de comun acord, nişte dogme cum ar fi numite dacă ar fi subiectul religiei.
Aşadar, comunicarea verbală nu poate fi lipsită de exprimarea corporală, pentru că împreună formează imaginea identităţii sinelui.
Comentarios