Teoria atașamentului. Tipurile de atașament
- Andrei Szőcs
- Nov 3, 2016
- 3 min read

Psihologia defineşte ataşamentul ca fiind legătura emoţională puternică ce se formează între nou-născut şi persoana care îl ocroteşte, satisfăcându-i acestuia nevoile primare. Pe parcursul înaintării în vârstă, ataşamentul devine motorul dezvoltării sociale, emoţionale şi cognitive a persoanei. Experienţele timpurii ale copilului stimulează dezvoltarea creierului şi conturează toate procesele mentale viitoare; tot aceste experienţe sunt resonsabile şi de crearea căilor neuronale care vor determina viitoarele tipare de răspuns la o mare varietate de stimuli. Experienţele legate de ataşament influenţează şi dezvoltarea personalităţii, precum şi capacitatea persoanei de a construi relaţii interumane stabile pe tot parcursul vieţii.
Unicitatea sistemului de ataşament constă în faptul că stă la baza formării mecanismelor de coping (copingul reprezintă un “efort cognitiv şi comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe care depăşesc resursele personale’’1) ale copilului; el creează în mintea copilului reprezentarea mentală a figurii parentale reprezentative, o reprezentare pe care copilul şi-o poate activa sub forma unei prezenţe mentale consolante în momentele dificile. Ataşamentul conţine de fapt însăşi fundaţia capacităţii copilului de a se separa în cele din urmă de figura parentală reprezentativă şi de a supravieţui pe cont propriu.
Teoria ataşamentului s-a născut în mare măsură datorită cercetărilor lui John Bowlby2 şi ale lui Mary Ainsworth3 din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Observând tipare consistente în ceea ce priveşte reacţia bebeluşilor la separarea acestora de mamă, Bowlby a ajuns la concluzia că sistemul de ataşament este rezultatul evoluţiei, tocmai datorită faptului că bebeluşii care simt căldura şi apropierea maternă în mod constant, şi care rezistă cu succes separării temporare de aceasta, respectiv caută protecţia acesteia atunci când simt ameninţare sau nesiguranţă, vor avea mai multe şanse de supravieţuire şi astfel vor putea transmite această trăsătură şi generaţiilor viitoare4. Mary Ainsworth, cunoscută mai ales datorită experimentului denumit “Situaţia străină”, a afirmat că reacţiile şi răspunsurile mamei faţă de comportamentele bebeluşului, precum semnalele de agitaţie, căutarea proximităţii acesteia, semnele timpurii ale explorării şi autonomiei, influenţează dezvoltarea ulterioară şi comportamentul copilului5. Tot Ainsworth a observat şi faptul că bebeluşii par a-şi considera mama sau figura parentală semnificativă ca pe-o “bază de siguranţă” care le permite să exploreze lumea înconjurătoare şi să iniţieze contacte sociale6.
Atât Bowlby cât şi Ainsworth au căzut de acord asupra faptului că relaţia dintre copil şi figura parentală semnificativă are ca rezultat cristalizarea şi dezvoltarea aşteptărilor faţă de aceasta; această perspectivă reprezintă de fapt esenţa teoriei ataşamentului, potrivit căreia copilul îşi dezvoltă capacitatea de a percepe gradul de încredere pe care-l poate avea în figura parentală semnificativă, respectiv în ce măsură poate el să determine figura parentală să-i răspundă propriilor nevoi afective. Astfel, încă din primul an de viaţă, copilul îşi dezvoltă un tipar de ataşament faţă de părinte, tipar ce poate fi securizant sau nesecurizant şi care se activează în momente stresante. Tiparul de ataşament se menţine de-alungul vieţii individului, având implicaţii profunde cu privire la câtă încredere le acordă celorlalţi, dar şi la cât de mult merită individul însuşi să fie iubit de ceilalţi7.
Bibliografie
1. Lazarus, R., & Folkman, S. (1984). Stress, appraisal, and coping. New York: Springer Publishing Company.
2. Bowlby, J. (2008). Attachment. Basic books.
Bowlby, J. (1998). Attachment and loss (No. 3). Random House.
3. Ainsworth, M. D. S., Blehar, M. C., Waters, E., & Wall, S. N. (2015). Patterns of attachment: A psychological study of the strange situation. Psychology Press.
4, 5. Hazan, C., & Shaver, P. (1987). Romantic love conceptualized as an attachment process. In Journal of Personality and Social Psychology, 52(3).
6, 7. Cassidy, J. (2001). Truth, lies, and intimacy: An attachment perspective. In Attachment & Human Development, 3(2).
Kommentare